Un trotuar afectat de iarna grea. Pe el, un om cu părul alb strânge o pungă. „Hai să mergem la club!”, îmi spune, după care se întoarce spre un însoțitor: „Ține medicamentele astea! Ți le cer mai târziu”. Pare un pensionar, dar încă nu e și ne convingem de asta când începe să vorbească..
Ce nu merge în viața dumneavoastră la 74 de ani? Nu merg vertebrele 4 și 5! Presează pe nervul sciatic și îmi amorțesc uneori picioarele. În rest, diabetul îl țin sub control. Dacă n-ar fi astea, aș fi ca la 30 de ani. Am energie cât încape! (În birou intră un angajat al Gloriei: „Nea Jean, Șumudică spune că nu vrea să mănânce înainte de plecarea la Internațional. Vrea sandwich-uri pe drum!”. „Păi facem cum spune el”, răspunde Jean Pădureanu). Asta înseamnă că reconsiderați decizia de a vă retrage în această vară? Nicidecum. Mă retrag în vară, dar nu de tot. Rămân lângă Gloria. Voi continua să supervizez activitatea. Eventual din funcția de președinte de onoare. „Mulți din fotbal au făcut bani mulți și nemunciți”
Sunteți indispensabil Gloriei? Nu cred, dar până învață cei care rămân, voi sta și eu lângă club. Banii dictează actualmente în fotbalul românesc. Regretați că nu sunteți mai bogat decât sunteți? Nu o să regret niciodată că nu am făcut bani. Banii nu înseamnă totul. Gloria rezistă de atâția ani în prima ligă fără să fie o echipă bogată. Ce-o să faceți după ce vă retrageți complet? Mulți pensionari care au strâns ceva bani aleg să călătorească prin lume… Eu o să rămân la Bistrița, lângă echipă. Rămân sclavul Gloriei pe viață! De călătorit… unde să mă mai duc, că am fost cu echipa peste tot. Cum e omul de fotbal din prezent față de tipologia pe care ați cunoscut-o dumneavoastră în trecut? A scăzut mult calitatea omului de fotbal. Explicația stă în sistemul actual, care i-a avantajat pe unii, care au devenit mari patroni, având bani mulți și nemunciți! Atunci când ai bani nemunciți, nu știi să-i gestionezi, iar calitatea scade. Vă referiți la Gigi Becali, Cristi Borcea sau… Nu vreau să dau nume!
În Africa nu am fost niciodată și îmi doresc să merg. Speram să se califice echipa națională și să merg în Africa de Sud cu echipa… Jean Pădureanu, președinte Gloria Bistrița
„Halagian m-a lăsat la greu!”
Care sunt prietenii dumneavoastră în fotbal? Cu Dumitru Dragomir, de exemplu, sunt prieten de 30 de ani. Am fost și voi rămâne prieten cu el. Cu Halagian nu? Sunt prieten cu el de 35 de ani, dar ultima lui atitudine mi-a lăsat un gust amar! Mai concret? A plecat și m-a lăsat baltă cu echipa la jumătatea drumului. Dacă îmi ești prieten, nu mă lași la greu. El m-a lăsat. Care este secretul longevității dumneavoastră în fotbal? Faptul că m-am străduit să am relații corecte cu toată lumea. (Mă privește de parcă încearcă să-mi citească gândurile). Bine, hai să-ți spun mai mult decât atât: m-am mulțumit întotdeauna cu puțin în relația cu oameni mai puternici, gen Dumitru Dragomir sau Mircea Sandu. De asta sunt prieten cu el. Se mai fac blaturi în Liga I? Eu nu am mai simțit nimic. Am însă momente în care, uitându‑mă la meciuri la TV, îmi vine să spun: „Ă‚sta-i blat!”. Apoi analizez și-mi dau seama că poate greșesc. Că poate e defect profesional. În fine, am îmbătrânit și eu…
Nu știu dacă am prieteni în fotbal, dar mie mi-a plăcut să cred că am. Prietenia se oprește adesea unde începe interesul. Eu mi-aș fi dorit să conteze mai mult omenia Jean Pădureanu, președinte Gloria Bistrița
„Hagi? Director tehnic la națională!”
Venerabilul conducător al Bistriței consideră că e inadmisibil ca „Regele” să nu mai aibă niciun rol în fotbalul românesc Jean Pădureanu își calculează fiecare cuvânt ca pe fiecare ban din contul Gloriei. Mai ales atunci când discuția ajunge la nume, la prietenii, dezamăgiri și procese DNA. Vorbeați de prietenie în fotbal. Puteți descrie relațiile dumneavoastră cu ceilalți din Liga I? Păi un exemplu e relația mea cu Gheorghe Ștefan, de la Piatra Neamț. Suntem prieteni! Vorbim des la telefon și ne sprijinim când trebuie, chiar dacă suntem adversari în lupta pentru evitarea retrogradării. Apoi, cu Dinamo am relații corecte. La fel și cu Copos de la Rapid. Cu Steaua? Gigi Becali? Eu sunt doar un funcționar, el e patron… Am însă o relație cordială cu Argăseală. Ce percepție aveți asupra scandalului de corupție de la Pitești? Îmi pare rău pentru echipă. Pentru Pitești! A avut performanțe. L-a dat pe Dobrin. Halagian a luat acolo campionatul la 32 de ani. Retrogradarea a fost o măsură pripită și cred că, după ce se încheie procesul, FC Argeș poate să pretindă daune pentru că a fost retrogradată. Apoi, Gheorghe Constantin nu cred că a luat șpagă de la Penescu, ci un avans. Urma să se ducă acolo conducător de club…
„Nu am turnat la DNA!”
Unii susțin că dumneavoastră le-ați spus procurorilor multe lucruri despre ceilalți implicați în dosarul „Transferurile”… Nu-i adevărat. Procurorii m-au chestionat doar pe temele pentru care am fost eu chemat. A fost o găselniță a unor conducători de club pe care i-am deranjat. Era mai bun Gică Popescu ca președinte la federație? Poate, dacă avea un stagiu de un an în FRF, ca să vadă concret cu ce se mănâncă. Așa, cred că Mircea Sandu rămâne cel mai bun. Iar ca succesor, cineva care a lucrat acolo. Ionuț Lupescu, Bela Kassai… E normal ca Hagi să nu mai aibă loc în fotbalul românesc? Sigur că nu! În primul rând, eu nu l-aș fi dat afară de la națională după episodul „Slovenia”. Ar trebui să antreneze, nu să stea! Răzvan Lucescu este selecționerul potrivit în acest moment? E pregătit pentru a conduce echipa națională și contează mult că vine dintr-o familie de intelectuali. Dar cu un Hagi sau cu Mircea Lucescu drept director tehnic lucrurile ar merge și mai bine.
Mutu a fost și victima unor invidii, pentru că mulți i-au suflat în ceafă, dar n-au putut să-i întreacă valoarea. Mutu nu e viciat. Povestea cu drogurile a fost o fantezie, așa cum au mulți tineri. A zis că e la modă și a încercat și el Jean Pădureanu, președinte Gloria Bistrița
„Vreau să fie tot orașul strâns în jurul Gloriei!”
Jean Pădureanu e îngrijorat că mulți oameni cu putere din Bistrița nu mai ajută echipa: „Trag un semnal de alarmă că nu toată lumea din Bistrița pune umărul. Sunt și oameni care contribuie din toată inima, dar și unii pe care i-a luat somnul”. Conducătorul Gloriei a evaluat și potențialul actual al clubului său. „Am vrut mereu în cupele europene, dar, ținând cont de populația orașului, echipele e de locurile 7-8”, a spus Pădureanu.
Dacă vreți gazon, sunați la Bistrița!
În prezent, Gloria Bistrița are poate cel mai bun gazon din țară. Acesta a fost realizat chiar de administratorul bazei, în colaborare cu două companii locale. În același parteneriat, Gloria se oferă să refacă terenul oricărei echipe din Liga I!
Cum banii nu au fost niciodată un argument forte pentru Gloria Bistrița, în momentul în care s-a pus problema refacerii gazonului, clubul a riscat, realizând lucrarea în regie proprie, cu suportul a două societăți locale. De operațiune s-a ocupat Alexandru Hatfaludi (foto jos, în dreapta), administratorul complexului Gloria. „Am făcut mai întâi o experiență pe un eșantion și am văzut că iarba crește foarte bine pe nisip. Am ales această soluție, dat fiind că la Bistrița sunt ierni foarte grele. A fost soluția câștigătoare”, detaliază Hatfaludi.
700.000 de euro gazonul
Cum Bistrița are acum cea mai bună suprafață de joc din țară, cu drenaj și instalație de încălzire, așa cum mai au doar CFR Cluj și Steaua, se intenționează acum transformarea experienței acumulate într-o vastă afacere. În momentul în care s-a pus în discuție amânarea startului returului din cauza stării gazoanelor din Liga I, Hatfaludi, alături de managerul general al uneia dintre firmele partenere, Dorin Stoian (foto jos, în stânga), au venit cu ideea de a executa astfel de lucrări și pentru alte echipe, generând noi surse de venit pentru Gloria: „Orice club care dorește un gazon ca al Bistriței poate apela la noi. Vom executa lucrarea în termen de patru luni. Va costa aproximativ 700.000 de euro, inclusiv instalația de încălzire. Avem gândită o structură care să efectueze lucrări complete pentur terți”, precizează Dorin Stoian.
Stau liniștit în dosarul „Transferurile”. Actele tranzacțiilor de jucători pe care le-am făcut sunt în regulă. Sunt curat! Îmi tot strâng pensia din 2004 încoace și cred că o să-mi ajungă pe viitor. Nu-s un om pretențios
Jean Pădureanu, președinte Gloria Bistrița
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER